angina pectorala

Angină pectorală | Recomandări

Dr. Camelia Zahariea, medic specialist cardiolog în cadrul Centrului Medical Multidisciplinar Bella Praxis, oferă câteva recomandări pentru pacienții cu angină pectorală. Indiferent de tipul de tratament indicat (medical, intervenţional, chirurgical) există măsuri terapeutice asociate care au ca efect încetinirea bolii coronariene aterosclerotice şi ele constau în tratarea factorilor de risc cardiovascular asociaţi.

Recomandări

  • Renunţarea la fumat, inclusiv prin asistență specializată în caz de eșec personal;
  • Dietă cu conținut redus de sare (sub 5g/zi), reducerea consumului de grăsimi de origine animală (carne de porc, de oaie, pieliţă de pui, mezeluri – salam, cârnaţi, organe – ficat, rinichi, creier, slanină, unt, smântană, frişcă, brânzeturi fermentate, lapte, gălbenuş de ou), cresterea consumului de fructe și legume proaspete, de produse lactate cu un conținut scazut de grăsimi, carne slabă, pește;

Evitaţi alimentele prăjite şi adăugarea de grăsime la gătit (untură, margarină, ulei); preparaţi alimentele mai degrabă la cuptor, la grătar sau prin fierbere. Folosiţi mai degrabă alimente bogate în grăsimi mono- şi polinesaturate. Acestea ajută la scăderea colesterolului când sunt folosite cu moderaţie: peşte, ulei de măsline, uleiurile din plante, nuci, seminţe, alune, avocado.

Limitaţi cantităţile de glucide din alimentaţie (pâine, cartofi, paste făinoase, dulciuri etc.), mai ales dacă aveţi diabet zaharat sau sunteţi obez.

  • Tratamentul adecvat al hipertensiunii arteriale, cu mentinerea unor valori sub 120/80 mm Hg pentru toți pacienții;
  • Tratarea dislipidemiei, cu valori ale colesterolului total sub 200 mg/dl, respectiv trigliceride sub 160 mg/dl;
  • Tratamentul diabetului zaharat, cu menținerea unei HbA1c sub 7g%;
  • Scăderea în greutate, cu menținerea unui indice de masă corporală sub 25 kg.m2. Indicele de masă corporală se calculează împărțind greutatea exprimată în kg la pătratul înălțimii, exprimate în metri pătrați);
  • Exerciţiul fizic regulat, minim 30 minute de mers pe jos în ritm normal, zilnic, minim 5 zile pe săptămână;
  • Adoptarea unui stil de viaţă sănătos, cu evitarea expunerii la temperaturi extreme, la situații conflictuale, evitarea sedentarismului;
  • Tratament cardiologic conform recomandării cardiologului, pentru angină pectorală;
  • În caz de durere anginoasă, se va înceta efortul, se va administra Nitroglicerină sublingual (spray sau comprimate), 1cp sau un puff, max 3 cp sau aplicări de spray la interval de câte 5 minute.